Aur si verighete aur

 

Aparitia bijuteriilor italiene dateaza de aproximativ trei mii de ani in urma, odata cu poporul etrusc. Etruscii care populau zona de sud a Italiei din ziua de azi au creat bijuterii ce nu au fost vreodata egalate. Cunostintele acumulate de pana acum despre etrusci arata ca au existat trei perioade mai importante in ceea ce ne priveste bijuteriile si prelucratorii etrusci de aur. Prima perioada a fost o legatura puternica intre creatiile egiptene si cele ale etruscilor, in cea de-a doua perioada au aparut influente puternice grecesti, in a treia perioada aparand o perioada de decadenta a activitatii prelucratorilor de aur.

 

Printre etrusci bijuteriile erau foarte populare, barbatii si femeile, purtand deopotriva inele pe fiecare deget, toate sculptate cu mare finete. Deasemenea printre podoabe se numarau, diademele si coroanele. Toate acestea erau produse din aur , si nu putine dintre ele erau accesorizate cu ace de par, care aveau la capat bile  ori ghinde. Cel mai utilizat accesoriu era chihlimbarul, care era fixat in argint sau aur. Obiectele etruscilor de aur erau fine, asemanatoare fenicienilor, insa si-au pierdut popularitatea odata cu venirea influentelor grecesti.

Colierele aveau de multe ori un pendantiv cu gaura, in care era plasat un simbol caracteristic etruscilor. Pendantivele numite "bullas" erau facute tot din aur, si formau chipul zeilor, animale mici, ori forma un vase mici.

Cel mai important rezultat al imbinarii designului grec cu cel etrusc a fost aparitia podoabelor romane. Cuceririle romanilor au adus in acest imperiu lucratori si artisti care si-au continuat muncile si traditiile din locurile natale. Aurul a continuat trendul folosirii ca metal ornamental si ca simbol al bunastarii si bogatiei. Colierele erau confectionate din perle ori margele, insa li se adaugau medalioane si/sau monede grecesti.

Pentru ca podoabele traditionale romane, precum inelele nu mai reprezentau doar un semn  de grad inalt (ierarhie), si romanii au inceput sa fie neseriosi in privinta bijuteriilor, Cato a adoptat legi ce limitau cantitatea de bijuterii ce puteau fi purtate. In acest caz, inelele barbatesti erau purtate doar in anumite conditii, si aurul, argintul, ori fierul erau purtate doar daca-i permitea statutul. Spre exemplu, senatorii nu puteau purta inelele de aur  in viata privata ci doar in cazul in care erau trimisi in diferite locuri, ca insemn. Singurul tip de inel ce nu a fost interzis a se purta a fost inelul din fier.

Inelele au fost bineinteles foarte populare si in randul doamnelor din imperiul roman, insa in cazul lor se foloseau si alte bijuterii. Pentru a completa coafurile doamnelor mestesugarii au creat ace de par. Produse din aur masiv, ele aveau 8 cm lungime sau chiar mai mult.

Bratarile mai erau populare in randul doamnelor si nu se purtau doar la incheietura mainii ci la toate sectiunile bratului. Un element introdus in mai multe tipuri de bijuterii erau monedele de aur, dar care erau folosite indeosebi de femeile bogate. Intrucat evoluasera bazele domeniului bijuteriilor, si deja se foloseau aliajele de metale, fixarea si emailarea pietrelor, mestesugarii aveau totul la indemana pentru a crea bijuterii extraordinare.